Bunica și hainele de Paști - MIRCEA BRAVO

   Vizionare 429,418

MIRCEA BRAVO

Acum 9 Zile

Actori: Lenuța Moldovan, Mircea Popa
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro


Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.


Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.




În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.




Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.




Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Comentarii
Vasile Pruprutza
Vasile Pruprutza Acum 11 ore
😂😂😂
Lavinia Bad
Lavinia Bad Acum 11 ore
]p]p
Reny Piticot
Reny Piticot Acum 12 ore
O femeie cat 100000000,multa sanatate acestei minunate bunicute !!♥️🌹
Corina Ionucz
Corina Ionucz Acum 16 ore
Tot respectul tani Lenuța, parca sunteți mama mea.
Victoria Victoria
Victoria Victoria Acum 16 ore
😂😂😂😂😂
GigiBelea aka JAX
GigiBelea aka JAX Acum o Zi
Noroc cu Bunica .... Mircea Bravo fara Bunica nu mai e ce a fost o data :(
Peter Bud
Peter Bud Acum o Zi
O fost super !!
Carmen Gherasim
Carmen Gherasim Acum o Zi
Ce tareee🤣🤣🤣🤣
ANASTASIA MARIA MOISIN
ANASTASIA MARIA MOISIN Acum 2 Zile
🤣🤣🤣🤣🤭🤭🤭🤭
Daria în Lumea Copiilor
Daria în Lumea Copiilor Acum 2 Zile
Bunica e minunată.. Te face din doua 😂😂😂
Alex Ionescu
Alex Ionescu Acum 2 Zile
Respect Mircea!
Cernica Constantin
Cernica Constantin Acum 2 Zile
Retrăiesc copilaria !Bunica este copia perfectă a bunicii si a mătușilor . Păcat că ne- a părăsit ,,baciu " Sandu ! Dumnezeu să- l odihnească în pace !
Livia Stuiber
Livia Stuiber Acum 2 Zile
Bravo bunica! Dar câți nepoți mai ascultă de părinți și bunici...
Aligzandr
Aligzandr Acum 2 Zile
No, Mircea, cum te-ai imbracat pana la urma?
Robert Andrei Bădărău
Robert Andrei Bădărău Acum 2 Zile
HRISTOS A INVIAT! Cum ii este lui tanti ieana fara nenea sandu ?
eDap Advertising
eDap Advertising Acum 3 Zile
De la cine ai furat sacoul, că te cam strangea, oare de la Clips-ul de la spate? :))
Mihaela Dina
Mihaela Dina Acum 3 Zile
Cu ciucuri si fara ciorapi🙈🙈respect si admirație bunica
Catalina Piroiu
Catalina Piroiu Acum 3 Zile
😅😅😅😅😅,foarte tare,ma bucur ca bunica se simte bine.
Constantin Hrimiuc
Constantin Hrimiuc Acum 3 Zile
"Bunica", în amintirea soțului , Alexandru Moldovan, lasă-te!
BackPackYourLife  -12-
BackPackYourLife -12- Acum 3 Zile
Bună!
bela czako
bela czako Acum 3 Zile
🥰😅
Anita Stefy
Anita Stefy Acum 3 Zile
Buni Lenuta ai mare dreptate: la biserica unii merg imbracati de ti rusine de ei ca s acolo... la "crestini" se permite cam mult daca multi tineri erau intr o tara musulmana sau hindusa nu scoteau mac ca nu exista Dumnezeu, ca reilgia e o abureala ca e pt batrani, mergeau desculti cu capul plecat doar pt imbunarea dumnezeului dar cand iertarea e oferita gratis multi nesocotesc si se eschiveaza ca nu exista😔
Mariana Spatariu
Mariana Spatariu Acum 3 Zile
Sunteți minunați
mihaela mihalache
mihaela mihalache Acum 3 Zile
Moor🤣🤣🤣🤣🤣
Adelina Ciobanu
Adelina Ciobanu Acum 3 Zile
Hristos a înviat 😃😃😃
Raul B
Raul B Acum 3 Zile
Episodul asta e fara happy end.
eugen tdr
eugen tdr Acum 3 Zile
Am patit-o și eu cu bunica mea! Era prin 90, cum s-a luat de mine ca am "pantaloni de dock" vechi, adică blugi😃 deși erau noi și doar un pic decolorați! Dar să vadă acum moda asta cu pantalonii rupți! 😄😄😄 Simpatici, bătrânii! Fain!👏👏👏 Faină filmare! 😄 Sunteți tari! 👍👍
Adriana Baltres
Adriana Baltres Acum 3 Zile
😂😂😂😂😂😂😂😂
Floki Floki
Floki Floki Acum 4 Zile
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😀😴😴😴😴😴😴😴😴😴😴😴😴😴😴😴😴😀😀😀
Iulia Filipan
Iulia Filipan Acum 4 Zile
🤭🙈😅
Anca Bostinariu
Anca Bostinariu Acum 4 Zile
Excelent!
Ana Palamariu
Ana Palamariu Acum 4 Zile
👍👍👍💯😂🤣🤗💖😘😘😘
Amalia Dietze
Amalia Dietze Acum 4 Zile
Paste binecuvantat! Santeti nemaipomeniti! Mi- am adus aminte de bunica mea din Ardeal,era exact ca si d- voastra!
Familia Albu
Familia Albu Acum 4 Zile
Mam spart de râs... Mor ascundete să nu te vadă careva!! 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Steluta Frangu
Steluta Frangu Acum 4 Zile
👏👏👏🤗🤗🤗🤣
Elena Spaniol
Elena Spaniol Acum 4 Zile
SA TRĂIEȘTI BUNICA 👍❗ PUNE PLODU ISTA LA PUNCT... CE CREDE CA-I MERE CUM VREA IEL❓😄👍😅 MULTA SĂNĂTATE ȘI MULTA ALIN ARE SUFLETEASCA 🍀🌺🍀
Elena Costache
Elena Costache Acum 4 Zile
Hristos a lnviat tanti Lenuta este super femeie sanatate multa
Maria Viaggi
Maria Viaggi Acum 4 Zile
,,Zici că eşti picat din tren !" ... 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Miri Miri
Miri Miri Acum 4 Zile
😀
Vasile Sandru
Vasile Sandru Acum 4 Zile
Daca neamul nostru romanesc, nu ar fi avut UMOR,pierea de mult! Respect pt TOATA echipa!
Roxana Pop
Roxana Pop Acum 4 Zile
:))))
Rox M
Rox M Acum 4 Zile
mi e dor de camera si pat asa ca la bunica...carpeta pe perete....totul simplu și frumos....
MARIA Ferche
MARIA Ferche Acum 4 Zile
Sunteti tare haiosi! Bunica face tot clipul, 10 bunica! Va pup!
Denisa Ciaclan
Denisa Ciaclan Acum 4 Zile
Lasă, bunico, că la Lechința de Mureș, toți au fost la biserică-n blugi.
Dan Radu
Dan Radu Acum 4 Zile
Adevărat a Inviat...vai mor de ras 😂😂😂Chejuăl. ...👕👖👒
Cornelia Andreica
Cornelia Andreica Acum 5 Zile
Bravo foarte frumos ca pe vremuri va pup si va doresc Multa sanatate
Alexandra Gavrila
Alexandra Gavrila Acum 5 Zile
GENIAL!!!!
Mihcael Angelo
Mihcael Angelo Acum 5 Zile
damne a juta mircsa❤
Max_Alph 15
Max_Alph 15 Acum 5 Zile
Hristos a inviat..Ma am ris cu lacrime, sinteti bravi tanti Lenuta si Mircea, ne faceti viata mai usoara cu glumele voastre..mai asteptam alte filmari..😘😘😘😘
Georgiana Beserman
Georgiana Beserman Acum 5 Zile
🌺
Silvia Fintineanu
Silvia Fintineanu Acum 5 Zile
Super,sunteți minunați
Melisa Gianina
Melisa Gianina Acum 5 Zile
O ce va iubesc ,te ador baba mea
Adrian Petrescu
Adrian Petrescu Acum 5 Zile
Cand te-am vazut in costumul roz era cat pe ce sa scuip cerealele si sa strig: GAYYY!
Mariana
Mariana Acum 5 Zile
Du-te de linga geam 😂😂😂 Cel mai frumos cadou de Pasti.
AI ISM
AI ISM Acum 5 Zile
Are dreptate bunica un pic original” sacoul 😂😂😂
Ana Trésor du Coeur
Ana Trésor du Coeur Acum 5 Zile
Nici in fundul gradinii🤣🤣🤣👍👍👍👍
Suciu Ioan
Suciu Ioan Acum 5 Zile
😄😄😄
Luca Mihalache
Luca Mihalache Acum 5 Zile
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Iuliana Nagy
Iuliana Nagy Acum 5 Zile
Paște fericit!
Sergiu Mihele
Sergiu Mihele Acum 5 Zile
Bn ma ca tot îl repeti
Dani S
Dani S Acum 5 Zile
Dute de langa geam... 😂😂😂
Tudor Heliana
Tudor Heliana Acum 5 Zile
🤣 Hristos a Înviat! Să aveți bucurie!
Sanda Petrescu
Sanda Petrescu Acum 5 Zile
❤❤❤
MOTIVATION NATION
MOTIVATION NATION Acum 5 Zile
Am ras jumate de ora 😅😅😅nu merg cu tine asa nici in fundul gradinii 😅😅😅😅😅
Adrian Apostoaia
Adrian Apostoaia Acum 6 Zile
Din tot ce faci tu Mircea clipurile cu bunica sunt Top!
Coby B
Coby B Acum 6 Zile
Subtil mesajul din video :))
Raluca Dudescu
Raluca Dudescu Acum 6 Zile
Bunica are intotdeauna dreptate. :)
Mariana Cseke
Mariana Cseke Acum 6 Zile
Super!
Alex Ionaș
Alex Ionaș Acum 6 Zile
roless.info/free/video/zoZ5eqHB0nibpoI
Cosmina Ianos
Cosmina Ianos Acum 6 Zile
roless.info/one/ezwmbXS1uxJpD4q2GZfZtQ.html
BENONI Palade
BENONI Palade Acum 6 Zile
Picat din tren.......
Mihai ihtis
Mihai ihtis Acum 6 Zile
Hristos a înviat ! Paște fericit!
Ucu UCU 46
Ucu UCU 46 Acum 6 Zile
Top 🤣🤣🤣🤣❤🙏
Andrea Luca
Andrea Luca Acum 6 Zile
Ce zbiara baba
Victor Stancu
Victor Stancu Acum 6 Zile
Hristos a inviat Mircea si Bunica👍👍👍👍👍🙏🙏🙏🙏🙏🤗🤗🤗🤗❤️❤️❤️❤️❤️
Elias Șuteu
Elias Șuteu Acum 6 Zile
De unde aveți pantaloni de stofă din al doilea outfit?
Silviu
Silviu Acum 6 Zile
🤣🤣
Dana Only
Dana Only Acum 6 Zile
Tulai domnie cand te-o vazut bunica in sacoul rozosin Mircea 😂😂😂🤦‍♀️😘👍👍👌
Nicole Nastase
Nicole Nastase Acum 6 Zile
Genial!!! Sanatate lu' Tanti Lenuta! Clama aceea cu care ati prins sacoul 😂😂😂 Sarbatori binecuvantate sa aveti!
Radio Banat Live Timisoara FM
Radio Banat Live Timisoara FM Acum 6 Zile
Toate vidioclipurile cu doamna Lenuta sunt minunate
Fragrance_genie
Fragrance_genie Acum 6 Zile
Gozerule,crep de râs😅😅😅
Soph
Soph Acum 6 Zile
Are dreptate bunica 😂😂😂
burlamero
burlamero Acum 6 Zile
Comic si foarte draguta bunica, -dar , cu tristete, Asa considera “ moda” generatia de azi....:(((
Bi Dix
Bi Dix Acum 6 Zile
Un gozer! :)))) Vai, ce bine am râs. :)))))
Popa Ela
Popa Ela Acum 6 Zile
Se vede in spate clama pe care ai prins-o ca să nu mai fie așa larg sacoul :))) . Tine-o tot așa, foarte faine videoclipuri:) !
Alina Burlacu
Alina Burlacu Acum 6 Zile
😂😂😂
PunctRO
PunctRO Acum 6 Zile
Eu sunt din categoria 'unde ai gasit sacoul ala traznit' ?
Mihaela Rositoiu
Mihaela Rositoiu Acum 6 Zile
Putea sa fie actrita ,bunica....
Ilie Production
Ilie Production Acum 6 Zile
Paste fericit!🍻
Romania Londra
Romania Londra Acum 6 Zile
Hristos a Înviat Bunica draga💝💞😘cu îmbrățișari calde și lui Mircea😂👏😜🇷🇴🇪🇺🇷🇴🙏🤝👏💞🇬🇧🇬🇧🇬🇧
Costy Simiuc
Costy Simiuc Acum 6 Zile
Sarbatori frumoase, dragilor! Multa sanatate bunica si Mircea!!!
Teodora Maria
Teodora Maria Acum 6 Zile
😂😂😂
Appalachia Hiker
Appalachia Hiker Acum 6 Zile
Servus Mircea si bunica. Hristos a inviat si salutari din Tennessee, SUA. Sunteti cei mai tari, vai ce dor imi e dor de Romania noastra asa faina...imi aduc aminte de copilaria mea si bunica si de Biserica cand ma duceam ce fain era, ce amintiri. Off Romania Romania ce dor imi e de tine.
Elena Spaniol
Elena Spaniol Acum 4 Zile
ROMÂNIA , AȘTEAPTA MEREU... - CU PITA SLANA ȘI PALINCA - PE TOȚI COPIII RISIPIȚI ÎN CELE PATRU ZĂRI.... 🤝🇷🇴🤝🍀💙💛❤️
Zaharie Diana-Roxana
Zaharie Diana-Roxana Acum 6 Zile
Vai cât am râs!!:
silvia baias
silvia baias Acum 6 Zile
Super fain
Simona Constantinescu
Simona Constantinescu Acum 6 Zile
❤❤❤adorabila
Dionis55
Dionis55 Acum 6 Zile
Minunat! Din păcate besteleala e doar pe forma și nu pe conținut! Auzim asta prea des”poporul român, creștin de doua mii de ani”...!Oare?!
Laura Bocancea
Laura Bocancea Acum 6 Zile
Doamne ce belea e bunica🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Luminița Preda
Luminița Preda Acum 6 Zile
Bunica Lenuța e nemaipomenită ! Ca toate bunicile care vor să avem bun simț . Mircea, păcat că regionalismele nu pot fi traductibile . Dar, tot ar fi bine să faci ceva în genul ăsta, pentru o subtitrare în engleză . Să știe ienglejii cine dă tonul la ,,style" ! De undeva din Cîmpia Română : sănătate și bucurie ! 🤗🤩😍
Maria C
Maria C Acum 6 Zile
Asa si mamaia mea cand e vb de biserica in mod special :))) îmbrăcată la perfecție sa ma vada lumea bine :)) daca ar fii toate bunicutele asa sa isi duca nepoteii la Biserica ar fii mult mai bine si sa aiba un suflet cald ca o pita pe cuptor ... sărbători pascale fericite la.toate bunicutele si bunicei
Bunica și averea - MIRCEA BRAVO
03:55
MIRCEA BRAVO
Vizionare 618 K
Haurențiu ajunge în Rai
05:38
Haurentiu
Vizionare 281 K
La restaurant în prima zi de Paști - MIRCEA BRAVO
02:13
Bunica îmi inspectează biroul - MIRCEA BRAVO
04:14
Amintiri din comunism cu bunica - MIRCEA BRAVO
03:05
Când te saturi de sarmale - MIRCEA BRAVO
03:09
MIRCEA BRAVO
Vizionare 2,9 mil
Când bunica îți face lipeala - MIRCEA BRAVO
03:12
În inspecție la neamuri - MIRCEA BRAVO
03:42
MIRCEA BRAVO
Vizionare 805 K
DA BRAVO! Podcast #12 cu Dani Oțil
1:22:25
DA BRAVO! by Mihai Bobonete
Vizionare 100 K
Valera caută Cuibușor
11:32
Comedy Zebra Show
Vizionare 45 K